Ce este Open-ul?

CrossFit Games Open este, in fiecare an, cel mai mare eveniment din comunitatea CrossFit. Sute de mii de atleți din întreaga lume participă în această competiție globală online. Cei mai buni 20 de bărbați, femei și cele mai bune echipe se califică mai departe la Regionals și doar cei mai buni din fiecare regiune avansează la CrossFit Games. Durata Open-ului este de o lună, de la 23 Februarie până  la 27 Martie.

CrossFit HQ va anunța câte un antrenament în fiecare săptămână. Vom afla care este antrenamentul în fiecare Vineri la 3:00 AM (ora locală), iar atleții înscriși vor avea 4 zile la dispoziție pentru a face antrenamentul și transmite punctajul online.

Cum să te înregistrezi la Open?

Pentru a participa la Open cu noi, accesează https://games.crossfit.com/, selectează Replay CrossFit ca și Afiliat înregistrat și după ce vei achita taxa de înscriere de 20 USD ești gata!
Recomandăm să îți programezi antrenamentul din Open cu noi vinerea sau sâmbăta în timpul orelor de Open Gym. 

Echipa noastră are trei (3) arbitrii certificați CrossFit care îți stau la dispoziție să îți explice standardele antrenamentului și să îți înregistreze rezultatele.

Cine poate participa la Open?

Oricine face CrossFit.
Această competiție nu este doar pentru atleții de elită ai lumii. Indiferent de nivelul tău de fitness sau de timpul scurt petrecut la antrenamente alături de noi, aceasta este o experiență bună pentru a fi cea mai bună versiune a ta prin CrossFit.


De aceea, încurajăm pe toată lumea să se înregistreze și să evolueze cât pot ei de bine, nu doar în antrenamentele de la Open, dar in fiecare antrenament pe care îl fac. Chiar dacă aceasta este o competiție online cu un clasament global, ceea ce face cineva din București, România sau întreaga lume, comparativ cu performanța ta, n-ar trebui să conteze pentru tine. De asemenea, dacă cineva face un comentariu negativ cu privire la performanța ta, spune mai multe despre persoana respectivă decât despre tine. Nu te lasa afectat. 

Abia așteptăm să te sprijinim în evoluția ta din acest Open, să îți depășești propriile recorduri și să ai o experiență grozavă cu noi. Așa câștigi în Open!
Nu uita că trebuie să te înregistrezi, să completezi primul antrenament alături de noi și să transmiți punctajul online în platforma online CrossFit pâna marți, 28 Februarie, ora 3:00 AM (ora locală).

Ne vedem la sală!

Joe & Echipa Replay CrossFit